Proorocule şi Înaintemergătorule al venirii lui
Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu
dragoste te cinstim; că nerodirea celeia ce te-a născut şi amuţirea părintelui
tău s-a dezlegat, întru slăvită şi cinstită naşterea ta şi Întruparea Fiului
lui Dumnezeu lumii se propovăduieşte.
Cântarea
1, glasul al 4-lea. Irmos: Deschide-voi gura mea...
Stih:
Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Se împodobeşte acum Biserica cu harul Duhului şi se
luminează şi se înfrumuseţează ziua naşterii Înaintemergătorului, cu veselie
cinstind şi lăudând.
Stih:
Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Propovăduitorul darului şi cel mai luminos decât
Luceafărul, pe Soarele slavei l-a vestit astăzi şi strălucirea Lui care avea să
se arate, mai înainte o a propovăduit acum marginilor tuturor.
Slavă
Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Noaptea necredinţei de pe pământ se goneşte, întru
naşterea ta, Înaintemergătorule şi razele harului la marginile lumii se
revarsă, că tu vesteşti pe Soarele cel Neapus.
Şi
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cunoştinţa zămislirii tale o a arătat naşterea celei
sterpe, Preacurată, mai înainte vestind şi însemnând naşterea ta cea fără de
sămânţă, că rod din pântece neroditor a adus.
Cântarea
a 3-a. Irmos: Pe ai tăi cântăreţi...
Stih:
Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Glasul ieşirii tale din cea stearpă, dezlegând
legătura glasului părintesc, slăvite, ai propovăduit limpede acum
dumnezeieştile mai înainte însemnări ale pogorârii lui Hristos, celei mai
presus de minte.
Stih:
Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Din cea stearpă neroditoare răsărind vestitorul bunei
rodiri celei întru Hristos, a tăiat cu securea propovăduirii neînţelepţirea cea
stearpă şi neroditoare a iudeilor.
Slavă
Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Razele harului celui nou au strălucit astăzi luminat
întru naşterea ta, Înaintemergătorule şi vorbele întunecate cele de demult şi
chipurile Scripturii celei umbroase a trece au început.
Şi
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Dezlegat-a naşterea ta, Fecioară, legătura osândirii
omeneşti şi printr-însa ne-a adunat pe noi cu harul, binecuvântând pe toţi, cei
ce te cinstim pe tine, de Dumnezeu Născătoare.
Cântarea
a 4-a. Irmos: Sfatul cel neurmat...
Stih:
Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Râurile îşi gătesc curgerile şi Iordanul mai înainte
îşi împodobeşte apele, văzând astăzi născut din cea stearpă pe sluga Stăpânului
său.
Stih:
Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Darurile bunătăţii Făcătorului se arată de sus,
răsărind Luceafărul pe pământ şi propovăduind strălucirea şi venirea Lui.
Slavă
Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Trâmbiţa cea cu mare glas, Sfântul Ioan, astăzi se
naşte pe pământ din cea stearpă şi vesteşte oamenilor pe Domnul, Împăratul, Cel
Ce S-a născut în chip de negrăit din cea Curată.
Şi
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe tine, ca pe Ceea ce eşti Plinirea chipurilor şi
asemănărilor celor din umbră, Preacurată, toţi proorocii te laudă cu glasuri,
mai înainte vestind tuturor slăvirile şi minunile tale.
Cântarea
a 5-a. Irmos: Spăimântatu-s-au toate...
Stih:
Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Se întăreşte firea, cea care slăbise mai înainte, spre
rodirea de fii a celor buni, din pântece sterp născându-te tu şi celor muritori
se propovăduieşte viaţa, întru naşterea ta, preamărite Înaintemergătorule.
Stih:
Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Făclia cea nestinsă din cea stearpă ieşind, a vestit
pe Soarele slavei, Cel Ce avea să răsară din Fecioară, Care pe toţi oamenii a
luminat cu lumina pogorârii Sale prin har.
Slavă
Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Se leagă limbile cele mult grăitoare ale necredinţei,
iar buzele credincioşilor se lărgesc spre slava şi cântarea Domnului tuturor,
Înaintemergătorul aceasta pe pământ astăzi vestind-o şi limpede mai înainte
propovăduind-o.
Şi
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu graiuri prooroceşti Elisabeta slava ta, Preacurată,
slăvind, măririle naşterii tale celei dumnezeieşti, bucurându-se, le-a
propovăduit în chip vădit, că tu eşti Veselia tuturor şi Lauda.
Cântarea
a 6-a. Irmos: Înţelepţii
de Dumnezeu...
Stih:
Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Sabie cu două ascuţişuri, naşterea ta,
Înaintemergătorule, vrăjmaşul cel oştitor a luat, că tu ai propovăduit omorârea
lui şi învierea oamenilor.
Stih:
Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Dumnezeiasca bogăţie din dumnezeiasca înălţime s-a
arătat spre toate în chip luminat, a moştenirii fieşti şi a darului oamenilor,
născându-se astăzi propovăduitorul lui.
Slavă
Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Miruri cu bună mireasmă pustia izvorăşte cu
înţelegere, vestirile cele din naşterea ta, din cea stearpă prelăudate, luând
din Mirul Cel Nedeşertat Hristos.
Şi
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cunoscându-te pe tine numai, Stăpână, a fi Maică a lui
Dumnezeu, mai înainte a săltat dumnezeiescul Înaintemergătorul în pântecele
maicii sale, Curată şi slăvirile tale mai înainte le-a propovăduit.
CONDAC,
glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...
Ceea ce mai înainte era stearpă, astăzi pe
Înaintemergătorul lui Hristos naşte şi el este plinirea a toată proorocia. Că
pe Care proorocii mai înainte L-au propovăduit, pe Acesta în Iordan mâna
punându-şi, s-a arătat Cuvântului lui Dumnezeu, Prooroc Propovăduitor, împreună
şi Înaintemergător.
Cântarea
a 7-a. Irmos: N-au slujit făpturii...
Stih:
Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Cel Ce a făcut toate cu Duhul ca un Domn şi Făcătora
toate, din maică stearpă rod a adus astăzi pe Înaintemergătorul şi cu firea
omenească cea neroditoare va rodi cele dumnezeieşti.
Stih:
Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Precum a înviat cu naşterea ta pântecele maicii tale
cel omorât de viaţă Dătătorul Hristos, aşa prin propovăduirea ta a sculat şi a
întărit, Înaintemergătorule, nădejdile oamenilor cele omorâte.
Slavă
Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Mai presus decât soarele pe tine dumnezeiesc luminător
pustiul primindu-te, prealăudate, frumos prin tine se luminează şi se
împodobeşte şi împreună cu toate, binecuvântează pe Domnul şi Dumnezeu în veci.
Şi
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Drepţii de demult căutau, Preacurată, a vedea slava ta
pe care o vedem noi şi cu credinţă te cinstim pe tine şi strigăm, Preaslăvită:
Binecuvântat este rodul pântecelui tău, Stăpână.
Cântarea
a 8-a. Irmos: Tinerii în
dreapta credinţă...
Stih:
Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Prieten şi apostol al Făcătorului şi Propovăduitor şi
Botezător şi dumnezeiesc Înaintemergător, Mărturisitor şi Învăţător, Mijlocitor
şi Înger şi Slujitor şi Rugător al nostru a fi, prealăudate, din cea stearpă ai
ieşit, acestea mai înainte însemnându-le cu cuvintele şi cu faptele.
Stih:
Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Deschisu-s-au visteriile darurilor Legii Noi,
Înaintemergătorule al lui Hristos şi obişnuinţa jertfelor celor de demult întru
naşterea ta s-a oprit şi a încetat, iar poporul cel nou cântă şi preaînalţă pe
Hristos în veci.
Binecuvântăm
pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Ca nişte flori frumoase ale dumnezeiescului Cuvânt
împletind cu laude cunună, ţie astăzi o aducem, Înaintemergătorule prealăudate
şi cu mulţumită strigăm lui Hristos, Dătătorului de cununi: pe Domnul lăudaţi-L
lucrurile şi-L preaînălţaţi în veci.
Şi
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Legătura amuţirii mai înainte s-a dezlegat Fecioară,
prin naşterea ta şi buzele s-au deschis spre lauda Celui Născut al tău, ale
noastre celor ce te lăudăm pe tine şi strigăm către Dânsul: pe Domnul lăudati-L
lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea
a 9-a.Irmos: Tot neamul pământesc...
Stih:
Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Porţile dumnezeieştii lumini astăzi încep a se
deschide şi mai înainte se vesteşte închiderea cămărilor întunericului; că
Propovăduitorul şi Înaintemergătorul lui Hristos la lumina vieţii ieşind,
acestea le-a propovăduit şi prin glasul părintesc le-a întărit.
Stih:
Sfinte Proorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi.
Ploaia cea înţelegătoare, cea din norul şi rădăcina
cea neumedă, Înaintemergătorul, tuturor a propovăduit că urmează să vină
curgerea cea cerească a izvorului păcii, spre înnoirea firii omeneşti întru
Duhul, ca să înmulţească rodurile harului.
Slavă
Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ca un cer cu stele se luminează şi se împodobeşte
Biserica astăzi, cu dumnezeieştile haruri ale Înaintemergătorului şi laudă
naşterea lui, slăvind şi lăudând pe Domnul tuturor, ca pe un solitor al
darurilor celor mai bune.
Şi
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Apa vieţii, Domnul, din tine a izvorât Dumnezeiască
Mireasă şi ne-a spălat şi ne-a sfinţit pe noi cei ce L-am primit pe Dânsul cu
credinţă şi moştenitori împărăţiei Sale ne-a arătat pe noi, cei ce lăudăm
bunătatea Lui şi pe tine cu dragoste fierbinte te slăvim.
SEDELNA,
glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...
Ca un soare luminos din pântecele Elisabetei, a
răsărit nouă fiul lui Zaharia şi a dezlegat amuţirea părintelui său şi tuturor
popoarelor cu îndrăznire multă a strigat: îndreptaţi căile Domnului, pentru că
Acesta va slobozi şi va mântui pe cei ce aleargă la dânsul. Pe Acesta pe care
L-ai propovăduit, Sfinte Ioane, roagă-L să mântuiască sufletele noastre.
SEDELNA
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul
al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...
Spăimântatu-s-au, Curată, toate cetele îngereşti de
înfricoşătoare Taina naşterii tale, cum Cel Ce ţine toate numai cu voia, în
braţele tale ca un Om s-a ţinut şi a luat început Cel mai înainte de veci şi cu
lapte s-a hrănit, Cel Ce hrăneşte toată suflarea cu negrăita bunătate; şi pe
tine ca pe o Maică a lui Dumnezeu după adevăr lăudându-te, te slăvesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu