Slavă
Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate
ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le
împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te
sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și
mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte
Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei
ori).
Slavă Tatălui
și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă
Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne,
iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre,
pentru numele Tău.
Doamne miluiește
(de trei ori), Slavă..., și acum...
Tatăl
nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie
voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele,
dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm
greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel
rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase
Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin
Facere
a lui Ioan Monahul
Cântarea 1:
glasul al 8-lea:
Irmos: Apa
trecând-o ca pe uscat...
Stih: Sfinte
îngere, păzitorul vieții mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine,
păcătosul.
Pe
tine, păzitorul sufletului meu, cel neadormit, folositorul și îndreptătorul
vieții mele, pe care te-am dobândit de la Dumnezeu, te laud, dumnezeiescule
înger al lui Dumnezeu, Cel atotstăpânitor.
Vrând
ca toți oamenii să se mântuiască, Cuvinte, ai pus pe sfinții îngeri
îndreptători și luminați povățuitori oamenilor, care ne povățuiesc pe noi la
frica Ta.
De
noaptea cea întunecată fiind cuprins și cu negura cea deasă a patimilor fiind
acoperit, cu lumina pocăinței luminează-mă, îndreptătorule, folositorule
și păzitorule al meu.
Slavă...
Potop
cu tină și întuneric de gânduri rușinoase întru mine izvorăsc, despărțind de
la Dumnezeu mintea mea, pe care usucă-le, ajutătorul meu.
Și acum..., a
Născătoarei de Dumnezeu:
Tu
ești, Stăpână, liniștea și adăpostirea celor învăluiți în marea păcatelor.
Pentru aceasta alerg către a ta adăpostire, fiind învăluit cu viforul a
multe feluri de patimi.
Cântarea 3:
Irmos: Doamne,
Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc...
Ființă
am din amestecătură de pământ, de tină și de țărână, pentru aceasta de pământ
m-am lipit. Ci, o, folositorul meu, îndreptătorul și izbăvitorul meu,
întoarce pofta mea către cele cerești.
Ziua
și noaptea cu faptele mele cele rele te amăgesc, te mâhnesc și te întărât;
dar, te rog, nu sta departe de mine, ci ajută-mă spre a mă îndrepta.
Supus
sunt grijii și mâhnirii, că nepocăit și neîndreptat petrec. Pentru aceasta
dăruiește-mi să mă pocăiesc cu adevărat și să te bucur pe tine, păzitorul meu.
Slavă...
Cel
ce vezi fața cea de nevăzut a lui Dumnezeu, Care șade în ceruri și se uită pe
pământ cu gândul și-l face pe el de se cutremură, pe Acela roagă-L să mă
mântuiască, sfinte îngere.
Și acum..., a
Născătoarei de Dumnezeu:
Minte,
cuget și cuvânt, harul lui Dumnezeu am luat, ca, pe Stăpânul cunoscând, cu
fapte bune să-L cinstesc; iar eu, cu patimile ocărând harul, pe Stăpânul am
defăimat, stăpână, miluiește-mă.
Sedealna,
glasul al 4-lea:
Podobie: Cel ce Te-ai înălțat...
Podobie: Cel ce Te-ai înălțat...
Păzitorul
sufletului și al trupului meu, cel ales mie de la Dumnezeu, dumnezeiescule
înger, urmând lui Dumnezeu, treci cu vederea, preasfinte, toate greșelile
sufletului meu celui ticălos și mă izbăvește de cursele cele de multe feluri
ale înșelătorului și fă milostiv pe Dumnezeul tuturor, ca să-mi dea iertare la
judecată.
Cântarea 4:
Irmos: Tu ești
tăria mea, Doamne, Tu ești bucuria mea...
Neaducându-mi
aminte, Mântuitorule, de înfricoșătoarea judecată, la care am să stau
înainte și să dau răspuns pentru tot lucrul și cuvântul, nici gândindu-mă la
moartea cea fără de veste, sunt neîndreptat; dar tu, îndreptătorul meu, nu mă
lăsa pe mine.
Cu
dinadinsul toată răutatea am plinit din tinerețe și n-am încetat a te amărî
pe tine, apărătorul meu, prin cuvinte și prin fapte fără de lege; nu te mânia,
dar, ci mai așteaptă, înțelepțindu-mă, luminându-mă și întărindu-mă.
Urmând
îndelung-răbdării Cuvântului lui Dumnezeu, Care a venit să cheme pe toți
păcătoșii la pocăință și așteaptă îndreptare de bunăvoie și nu silește, și tu,
îndreptătorul meu, spre mine cu îndelungă-răbdare petreci.
Slavă...
Departe
de la Dumnezeu păcatul m-a lepădat pe mine, netrebnicul rob; dar Stăpânul meu,
Iisus, m-a primit cu milostivire și m-a făcut al Său; iar eu, lepădând atâta
har al Lui, te mâhnesc încă pe tine, îngerul lui Dumnezeu.
Și acum..., a
Născătoarei de Dumnezeu:
Cu
adevărat Domnul S-a făcut Împărat, cu împărăție care nu cade, și, precum
psalmistul grăiește, S-a îmbrăcat din tine, Maica lui Dumnezeu, întru preafrumoasă
podoabă, în trup sfânt, cu care a luat moarte și a surpat împărăția ei.
Cântarea 5:
Irmos: Pentru
ce m-ai lepădat de la fața Ta...
Pe
tine păzitor câștigându-te, împreună petrecător și împreună vorbitor, sfinte
îngere, păzindu-mă, cu mine călătorind, împreună locuind și cele de mântuire
înainte pururea punându-le, ce iertare voi lua, necunoscător fiind?
Cu
multă îndrăznire stând înaintea tronului Atotstăpânitorului și împreună dănțuind,
la Împăratul făpturii roagă-te, ajutătorul meu, să-mi dea iertare de
răutățile mele cele multe.
Muncile
și chinurile care mă așteaptă mai înainte văzându-le și de împietrirea,
nebunia și orbirea mea făcându-ți-se milă, suspini și te tânguiești și te
întristezi, fiind plin de mâhnire, izbăvitorul meu.
Slavă...
Nici
într-un ceas, nici într-o clipă sau și mai puțin decât aceea, nu te-am lăsat pe
tine, păzitorul și făcătorul meu de bine, să te bucuri de mine și să te
veselești și să salți, fiind eu pururea stricat cu păcatele.
Și acum..., a
Născătoarei de Dumnezeu:
Prunc
nou S-a arătat, Cel necuprins cu mintea, din tine ceea ce ești cu totul fără
prihană, Cel ce a pus pădurile cu hotar și munții cu așezământul
cunoștinței; Cel ce numără mulțimea stelelor și picăturile de rouă și schimbă
suflările vânturilor.
Cântarea 6:
Irmos:
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul...
Păzindu-mă
și oștindu-te împrejurul meu și întorcând înapoi pornirile diavolilor și
năvălirile lor cele în chipurile fiarelor, nu înceta, păzitorul meu, pururea a
le depărta de la mine, că pe tine te am cald folositor.
Cel
ce ești mir scump și cu bună mireasmă, nu te scârbi de întinăciunea mea, nu te
depărta de la mine până la sfârșit, ci fii mie păzitor pururea nedepărtat, că
și soarele trecând peste locurile cele întinate nu se întinează.
Pe
Cel ce a acoperit cu ape, prin cuvânt, cele mai de deasupra ale lui, roagă-L,
folositorul meu, ca să-mi dea har a izvorî picături de lacrimi, ca prin acelea
să se curățească inima mea și să vadă pe Dumnezeu.
Netrupește,
ca acel ce ești curat și fără de materie, stând înaintea Celui curat și fără
de materie și câștigând multă îndrăznire și apropiere către Dânsul, pe Acela
roagă-L cu dinadinsul să dăruiască sufletului meu mântuire.
Slavă...
Înfruntarea
și rușinea să acopere fețele vrăjmașilor cele întunecate, rușinoase și
întinate, când se va despărți de trup sufletul meu cel smerit, și să-l acoperi,
îndreptătorul meu, cu aripile tale cele luminate și preasfinte.
Și acum..., a
Născătoarei de Dumnezeu:
Ceea
ce ești mai sfântă decât sfinții îngeri și mai presus de heruvimi și de
serafimi, mintea mea cea târâtoare pe pământ și de cele pământești râvnitoare
mai presus decât pofta cea pământească și trupească o arată, ridicând-o de la
pământ către dragostea cerească.
Condacul,
glasul al 2-lea:
Podobie: Cele de sus căutând...
Podobie: Cele de sus căutând...
Slujitor
al lui Dumnezeu și păzitorul meu cel preaales, petreci pururea împreună cu
mine, păcătosul, izbăvindu-mă de toată facerea de rău a diavolilor; dar, te
rog, îndreptează-mă la cărările cele dumnezeiești, silindu-mă spre viața cea
nestricăcioasă.
Cântarea 7:
Irmos:Tinerii
cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecând...
Mulțimile
cele întunecate ale tâlharilor celor nevăzuți, ce cad împrejur asupra mea,
care caută să atragă și să răpească sufletul meu, nu lipsi izgonindu-le cu
sabia ta cea de foc, ca un puternic, ajutătorul meu.
Când
va vrea să mă judece Judecătorul și Dumnezeul meu și să mă osândească pe mine,
cel osândit de conștiința mea, mai înainte de judecata aceea, nu mă uita pe
mine, povățuitorul meu.
Avându-mi
eu trupul mamă, iar tina tată și țărâna strămoș, prin înrudirea cu acestea, la
pământ neîncetat caut; ci dă-mi, ajutătorul meu, ca fără frică să mă uit
vreodată și în sus la frumusețea cerului.
Ca
acela ce ești frumos prin frumusețea dulce, plăcut și cu minte strălucitoare
ca soarele, luminat să-mi stai înainte cu veselă față și cu privire lină, când
mă vei lua de pe pământ, îndreptătorul meu.
Slavă...
Pentru
milostivirea milei și pentru multa mulțime a iubirii de oameni, să mă acoperi
pe mine cu acoperământul aripilor tale când voi ieși din trup, păzitorul meu,
ca să nu văd fețele cele urâte ale diavolilor.
Și acum..., a
Născătoarei de Dumnezeu:
Ceea
ce ești poartă cerească și ușă de mântuire și scară înțelegătoare, pe care
Dumnezeu S-a pogorât și om S-a făcut, cu îndurările tale, Curată, învrednicește-mă
de împărăția cerurilor pe mine, robul tău.
Cântarea 8:
Irmosul:
De
șapte ori cuptorul, chinuitorul haldeilor, l-a ars nebunește, pentru cinstitorii
de Dumnezeu; dar văzându-i pe aceștia mântuiți de o putere mai mare,
Făcătorului și Izbăvitorului a strigat: Tineri binecuvântați-L, preoți lăudați-L,
popoare preaînălțați-L întru toți vecii.
După
Dumnezeu pe tine te-am luat de la Dumnezeu folositor, povățuitor, ajutător și
apărător, preasfinte îngere. Pentru aceasta nu înceta, te rog, povățuindu-mă,
îndreptându-mă și învățându-mă să fac cele cuviincioase și să-mi luminezi
mintea până ce mă vei înfățișa mântuit înaintea lui Hristos.
Când
se vor pune scaunele și cărțile se vor deschide și Cel vechi de zile va ședea
și oamenii vor fi judecați și îngerii vor sta înainte și pământul se va
clătina și toate se vor înfricoșa și se vor cutremura, atunci arată spre mine
iubirea ta de oameni și mă izbăvește de gheenă, pe Hristos îmblânzindu-L.
Acum
în chip nevăzut mă înconjură, ca niște albine fagurele, urâtorii de Dumnezeu și
pierzătorii diavoli, ca niște păsări răpitoare, ca niște vulpi viclene și ca
niște mâncători de cruzime; ca păsările cele mâncătoare de stârv, împrejurul
meu zboară; acoperă-mă, păzitorul meu, precum își acoperă vulturul puii
săi.
Dă-mi
izvoare de lacrimi, ca să curgă neîncetat din ochi din destul, care să mă
spele pe mine tot, din creștet până în picioare, ca, îmbrăcându-mă în haina
pocăinței cea mai albă decât zăpada, să intru în cămara lui Dumnezeu, pe
tine cinstindu-te, apărătorul meu.
Casă
lui Hristos fiind inima mea, prin patimi, viață de ființe necuvântătoare am
urmat. Ci mă întărește, ajutătorul sufletului meu, curățește viața mea,
tămâiaz-o și stropește-o cu miresme și cu miruri de rugăciuni și de curăție,
ca să fie iarăși casă cu bun miros lui Hristos.
Binecuvântăm pe
Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
Îndreptătorule,
păzitorul meu, folositorul și izbăvitorul meu, păzitorul ticălosului meu
suflet, când mă va scula din pământ la judecată înfricoșătorul glas al
trâmbiței, atunci aproape de mine să stai, blând și vesel, cu nădejdea
mântuirii depărtând de la mine frica.
Și acum..., a
Născătoarei de Dumnezeu:
Cu
nemărginirea bunătății în dar mă miluiește, ceea ce ai născut Izvorul milostivirii,
că vrednic de milă sunt, dar nu am ce să-ți aduc ție; că bunurile mele nicicum
nu-ți trebuie, ca aceea ce ai zămislit nespus pe Dătătorul de bine și
Mântuitorul lumii, Ceea ce ești plină de dar.
Cântarea 9:
Irmos: Să se
înfricoșeze tot auzul...
De-a
dreapta sufletului meu celui ticălos să te văd stând, luminat și blând, pe tine,
ajutătorul și folositorul meu, când va ieși din mine cu anevoie sufletul meu,
și izgonind pe amarii vrăjmași, care caută să mă apuce.
Ca
un dumnezeiesc slujitor al lui Dumnezeu, care faci vrerile Lui cele dumnezeiești,
ai multă îndrăznire către Dânsul, sfinte îngere. Pentru aceasta, cu căldură
roagă-L pentru mine, ca mântuindu-mă prin tine, să te laud folosind și
acoperământul tău.
În
toată viața mea, prin multă deșertăciune trecând, de sfârșit m-am apropiat;
ci te rog, păzitorul meu, fii mie ajutător și apărător nebiruit, când voi
trece vămile judecății.
Greșelile
minții mele, rătăcirile, jefuirile, răutățile și cugetele cele de rușine ale
gândurilor celor necurate și spurcate nu înceta, ajutătorul meu, a le
întoarce în gânduri bune și în cugete roditoare de focul umilinței.
Iisuse,
Unule-Născut, Preabunule, biruiește cu milostivirea Ta mulțimea cea nemăsurată
a răutăților mele, prin rugăciunile cele dumnezeiești ale slujitorului Tău cel
fără de trup, pe care l-ai pus mie păzitor din pruncie, ca un Iubitor de
oameni.
Slavă...
Toată
nădejdea mea de mântuire, după Dumnezeu, spre tine am pus-o, păzitorul și
purtătorul meu de grijă și apărătorule; fă rugăciune neîncetată la Dumnezeu
pentru mine, luând împreună rugători și ajutători cetele îngerilor.
Și acum..., a
Născătoarei de Dumnezeu:
Înalță
fruntea creștinilor și surpă întărâtările păgânilor, Născătoare de Dumnezeu,
mântuind nebiruită turma ta aceasta, întru care numele tău cel mare și mult
cinstit este lăudat și slăvit cu credință.
Stihirile, ale
aceluiași, glasul al 2-lea:
Podobie: Casa Efratului...
Podobie: Casa Efratului...
Îngerule
al lui Dumnezeu, cel ce stai fără mijlocire înaintea Sfintei Treimi, nu înceta
a te ruga pentru mine, robul tău.
Ca
unul care ai luat tărie de la Dumnezeu a păzi sufletul meu, nu înceta, cu
acoperământul aripilor tale, a-l acoperi pe el pururea.
Har
fie lui Iisus, Cel ce te-a dat pe tine mie, mare păzitor sufletului meu și armă
asupra vrăjmașilor mei, de Dumnezeu cinstitule înger.
Învrednicește-mă
și pe mine să dobândesc împărăția cea de sus a lui Dumnezeu, ca împreună cu
tine să cânt cântarea Sfintei Treimi.
Slavă...
Lumină
a doua tu ești, după Dumnezeu, o, păzitorul meu; nu înceta a-mi ajuta ca să
văd și eu lumina Dumnezeirii cea în trei străluciri.
Și acum..., a
Născătoarei de Dumnezeu:
Stăpâna
îngerilor și a oamenilor, Născătoare de Dumnezeu, nu înceta a ruga, Fecioară,
pe Fiul tău pentru mine, robul tău.
Rugăciune către
sfântul înger păzitor
Sfinte
îngere, cel ce stai înaintea pătimașului meu suflet și al vieții mele celei
ticăloase, nu mă lăsa pe mine, păcătosul, nici nu te depărta de mine pentru
neînfrânarea mea. Nu da loc diavolului celui viclean, ca să-mi stăpânească cu
silnicie acest trup muritor. Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și
mă îndreptează la calea mântuirii. Așa, sfinte îngere al lui Dumnezeu,
păzitorul și acoperitorul sufletului și al trupului meu celui ticălos,
iartă-mi toate cu câte te-am mâhnit în toate zilele vieții mele și orice am
greșit în această zi. Acoperă-mă în această noapte și mă păzește de toată
ispita celui potrivnic, ca să nu mânii cu nici un păcat pe Dumnezeu; și te
roagă pentru mine către Domnul, ca să mă întărească întru frica Sa și vrednic
să mă arate pe mine, robul Său, bunătății Sale. Amin.
Slavă…,
Și acum…, Doamne, miluiește (de 3 ori). Părinte, binecuvintează, și apolisul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu