luni, 26 octombrie 2015

Duminica a 23-a dupa Rusalii - Vindecarea demonizatului din tinutul gherghesenilor ; 25 octombrie


http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2015/10/filmulete-din-duminica-23-dupa-rusalii.html

“In vremea aceea a ajuns Iisus cu corabia in tinutul gherghesenilor, care este in fata Galileii. Si iesind pe uscat L-a intampinat un barbat din cetate, care avea demon si care de multa vreme nu mai punea haina pe el si in casa nu mai locuia, ci prin morminte. Si vazand pe Iisus, strigand, a cazut inaintea Lui si cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preainalt? Rogu-Te, nu ma chinui! Caci poruncea duhului necurat sa iasa din om, pentru ca de multi ani il stapanea, si era legat in lanturi si in obezi, pazindu-l, dar el sfarama legaturile pentru ca era manat de demon, in pustie. Si l-a intrebat Iisus, zicand: Care iti este numele? Iar el a zis: Legiune. Caci demoni multi intrasera in el. Si-L rugau pe El sa nu le porunceasca sa mearga in adanc. Si era acolo o turma mare de porci care pasteau pe munte. Si L-au rugat sa le ingaduie sa intre in ei; si le-a ingaduit. Si, iesind demonii din om, au intrat in porci, iar turma s-a aruncat de pe tarm in lac si s-a inecat. Iar pazitorii vazand ce s-a intamplat au fugit si au vestit in cetate si prin sate. Si au iesit sa vada ce s-a intamplat si au venit la Iisus si au gasit pe omul din care iesisera demonii, imbracat si intreg la minte, sezand jos, la picioarele lui Iisus, si s-au infricosat. Iar cei ce vazusera le-au spus cum a fost izbavit demonizatul. Si L-a rugat pe El toata multimea din tinutul gherghesenilor sa plece de la ei, caci erau cuprinsi de frica mare. Iar El, intrand in corabie, s-a inapoiat. Iar barbatul din care iesisera demonii Il ruga sa ramana cu El. Iisus insa i-a dat drumul zicand: Intoarce-te in casa ta si spune cat bine ti-a facut tie Dumnezeu. Si a plecat, vestind in toata cetatea cate ii facuse spre binele lui, Iisus.” (Luca 8, 26-39).

Multi crestini au fost chinuiti in timpurile din urma, in toate tarile, de cel rau, pentru a-si lepada credinta; e vorba de aceeasi tema din vremea marilor prigoane. Si au rezistat, au supravietuit si au marturisit. Bunule Doamne, asa ne rugam: sa straluceasca in noi lumina fetei Tale! Asa cum Tu, in fata celui demonizat, ai stralucit asupra lui, demonii au fugit si chipul celui zidit de Tine, dupa chipul Tau, l-ai aratat in fata multimilor linistit, senin, luminos, redobandind dragostea si lumina cea dintai. Fa, Doamne, si in noi sa straluceasca frumusetea fetei Tale, lumina Ta, iubirea Ta, bunatatea Ta, pacea Ta, frumusetea Ta! Fa, Doamne, ca ea sa straluceasca si pe fetele acestor oameni, ale noastre si ale tuturor celor care poarta in ei harul Duhului Tau si sunt temple ale Duhului Sfant – asa cum tot Isaac Sirul spune: “Stralucirea Ta, Doamne, din adancul inimii, este darul, plata pe care ne-o faci”! Iar bucuria divina – aceasta ofranda negraita, biruitoare asupra oricarui rau din lume, marturie a adevarului si a luminii – sa nu ne paraseasca niciodata. De la Tine Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, cu Preacurata-Ti Maica si cu toti sfintii. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu